Brasoveana

1)Dupa ce l-am spalat, dau sa il scot pe Vladut din cada:
– Hai, Vlad, da-mi chicioarili sa le sterg.
Vigilenta Eva, proaspat intoarsa de la bunici, deci inca sub influenta graiului moldovenesc:
– De ce ai spus asa? (chicioarili)
– Asa mi-a venit sa zic!
– Dar tu nu poti sa zici “picioarele”?
– Ba pot!
– Te rog frumos sa vorbesti cu noi “brasoveana” pentru ca noi suntem nascuti aici!
I-am spus fiica-mii ca pana la ea nimeni nu mi-a zis asta de cand stau in Brasov, desi multi remarcau accentul.

2) Ghicitoare putin sinistra.
Ne-am spus ghicitori. Eu cu Vlad trebuia sa zicem ce descrie Eva. Dupa ce am avut unele usoare: un soricel, o maimuta, Turnul Eiffel, a urmat:
– Are chip, n-are maini, are picioare si merge. Ce e?
Eu, Vlad: ?!?!?!
Eva: E un om bolnav!

De Florii

1) – Vlad zi-i Evei sa vina sa isi bea laptele!

– Iebei, Iebei! (= Evei, Evei)

Nu mai bine ziceam “zi-i lu’ Eva”?!

2) Eva catre mine:

– Cand ziceai ca e ziua ta?

– Azi.

– Azi?! Si ce imi dai?

– Eu tie sau tu mie?

3) Dupa ce ma strange in brate intr-o seara, Eva are un moment creativo – descriptiv:

– Mama, cand te strang in brate parca sunt intr-o gradina cu flori colorate si miscatoare!

4) Astazi am facut impreuna cu copiii o tarta. Evident tot cu fructe, inca nu am studiat alt tip de tarta. In timp ce amestecam ingredientele Eva spune:

– Mmmm, aici miroase ca in casa lui Doro!

Doro este fina noastra care atunci cand mergem in vizita mereu pregateste ceva bun. Nu m-am lamurit cat de des ar trebui sa fac eu prajituri incat sa i se para suficient de des fiica-mii.

5) – Mama vreau si eu un animalut de casa, sa am cu cine sa ma joc! Cu pestele nu ma pot juca. As vrea o pisicuta, daca nu ar manca pestele … sau macar un elefant sa ma sui pe el!

– Animalele nu sunt pentru joaca exclusiv, trebuiesc si ingrijite.

Eva nu a parut marcata de ce am zis si a continuat…

– Bine, atunci o maimuta? Mai bine un papagal care sa repete ce zic eu.

– Vorbesti tu suficient, nu cred ca ne mai trebuie papagal… daca tot vrei sa inveti pe cineva sa vorbeasca, invata-l pe Vlad.

– Vlad nu repeta dupa mine, nici cand o sa creasca nu o sa vrea sa repete dupa mine!

Anton – vizionarul

Deschid usa de la camera si primul lucru pe care il vad este peretele portocaliu mazgalit cu creion albastru. In mod automat pupilele mi s-au marit, iar gura atat a putut articula: “NUUUU!!!” Vlad era in picioare pe pat cu creionul in mana, s-a intors spre mine ascunzand creionul la spate, nu stiu daca din dorinta de a-si ascunde “arma distrugatoare” sau pentru a o conserva pentru turele viitoare. L-am chemat pe tatal copiilor, care era in bucatarie, el a spus ca nu vrea sa vada INCA. Lasitate din partea lui! De fapt i-au trebuit cateva momente sa isi spuna, cred, ca ce urmeaza sa vada este sub imaginatia lui.
M-am apucat sa sterg cu PUR (face minuni) si un prosop alb. Eram in starea de suparare in care nici nu aveam chef sa imi bat gura. Ma abtineam sa mai spun ceva dupa ce ii repetasem de atatea ori:
– Desenam pe caiet, pe foi si in cartea de colorat! Nu pe pereti, nu pe parchet, nu pe scaune, nu pe oglinda!
Motivul pentru care refuz sa accept picturile murale este, evident, necheful meu de a freca zidurile, de a varui, nicidecum sa ii ingradesc libertatea de exprimare, o modalitate de a ne atrage atentia, asa cum mi-a sugerat cineva ca ar fi acest “comportament”.
In timp ce stateam cu fata in perete, cu mana facand miscari asemanatoare cu pustanul din “Karate Kid” cand freca masina sa ii dea luciu, urmatoarea discutie a avut loc intre Eva si Vlad:
– Este ultima oara cand te las sa scrii pe perete, Vlad! (bine ca recunoaste ca l-a vazut si l-a lasat! Oare l-o si incurajat?!).Data viitoare te zic lu’ mama! Cine a scris pe perete? Vladut a scris?
– Niu Dutz!
– Dar cine? MIKI? (Mickey Mouse adica)
– Niu Miti!
– Anton?!
– Da, Ton!
– Pai tu esti Anton!
Privind asa, e bine ca un copil sa aiba doua prenume, invata sa dea vina pe oricare parte din personalitatea lui corespondenta numelui potrivit!
Apoi Eva catre mine:
– Vladut ASTA s-a facut cam obraznic!
– Da? raspund eu. Oare cu cine seamana?
Eva, in soapta:
– Cu tati!
(Fata mea stie ceva ce eu nu stiu?!)
Nu apucasem sa terminam de sters peretele (a venit TATAL lor, Karate Kid 2, la antrenamente) ca Vlad a luat alt creion si desena papucarul. Este evident: atunci cand copilul nostru va trebui sa respecte reguli impuse de scoala, de exemplu, nu le va asculta. Nu isi va face temele, doar ce ii va fi pe plac, nici macar nu va ceda insistentelor parintesti sa faca “ce trebuie”.
Culmea este ca ma uimeste cu altceva: este foarte meticulos, autodidact si are o rabdare pe care eu nu o sa o ating veci pururi! (in weekend de exemplu a stat cam 15 minute sa deseneze cosul de gunoi – era o galeata cu o hartie lipita unde lumea era incurajata sa arunce hartiile, nu era intr-adevar o carte probabil trebuia sa il impiedic sa scrie si atunci – din Natura Parc avand la dispozitie doar un pix)
Sa nu imi spuneti ca nu v-am avertizat, sa nu trimiteti politia la usa mea cand fiu-miu va desena peretii cladirilor din centrul istoric al Brasovului sau cand va fi in vacante, va desena zidurile de pe marginea Cuiejdiului in Piatra Neamt! Pentru ca atunci, evident, va trimit la plimbare: ingraditi libertatea de exprimare a unui vizionar!

Calup

1) – Si ce daca suntem pe rosu? Cand se termina benzina mergem si noi cu autobuzul? si cu taxiul? si cu avionul?
In benzinarie, eu la ghiseu platesc benzina, Eva printre rafturile pline de “chestii”. Vine spre mine cu ochii sclipind:
– Mama, casa asta e plina de dulciuri!!!
Apoi resemnata: -Dar noi nu cumparam niciuna, asa-i?!

2) Eva a primit, din bunavointa oamenilor darnici de bombonele, doua dropsuri. Pe unul l-a mancat apoi se tot intreba ce sa faca cu celalalt (lu’ frate-su’ i-am zis clar sa nu ii dea cand il intalneste, in primul rand pentru ca s-ar ineca). Gandea cu voce tare:
– O iau maine la gradi! Mama, imi dai geaca asta maine? Sa o pun in buzunar! Da, maine o mananc, dar pe ascuns, sa nu ma vada copiiii!
– De ce?
– Pentru ca am numai una si este a mea! Nu se poate imparti ca-i prea mica!

3) Eva se uita la mine si la taica-su cum ne imbratisam, si spune:
– Da, as vrea si eu un barbat asa, ca TINE, dar nu gasesc!
(nu cred ca ar fi consolat-o sa-i spun ca mai are vreme; dar oare a cautat mult? 😀 )

4) – Mama, noi nu avem casa!
– Cum nu, Eva? Unde mergem acum, nu acasa?
– Avem bloc, nu vezi? Urcam scarile!

5) Anunţ oficial la Curtea Regală:
Eva bătând de zor într-o cutie:
– Doamnelor şi domnilor, doamnelor şi domnilor! Va sosi Prinţesa în cu…
(nu vă grăbiţi ca mine să spuneţi “în curând” pentru că urmarea a fost)
-…rul dezbrăcat!

6) Eu calc rufe, fiica-mea in varful patului in loc sa doarma se uita la mine:
– Mama, tu esti o printesa! Dar cand calci rufe esti ca o vrajitoare!
– Oi fi Cenusareasa!
– Poate …

7) In magazin ne uitam indelung dupa cadouri pentru zilele de nastere ale mai multor persoane; plictisita si mahnita ca luna asta NU e ziua ei, Eva spune:
– Tie iti cumperi ceva?
– Nu, pentru ca nu e ziua mea!
– Nu le luam nimic, is prea scumpe! Dar imi cumperi mie ceva!

8) Vlad sta in bratele mele ma pupa si in acelasi timp ma pazeste de sor-sa (sa fie el singurul pupacios. Cum ar fi eu sunt a lui atunci). Eva cedeaza la un moment dat si ii spune pe un ton acuzator:
– Tu o iubesti numai pe ea!
(Eva ar fi vrut ca frate-su sa o iubeasca si pe ea nu numai pe mine; lupta ei era pe Vlad…gelozii incrucisate)

Care este scopul?

De dimineata am umblat cu copchiii pe la doctorul de familie -de 2 ori si pediatra (aici sunt incluse asteptari / stat la ghisee, tot tacamul “mers la doctor”). Vlad horcaie si are muci iar Eva a facut ceva febra peste weekend si atat. As zice ca fiecare e cu raceala lui. Nimic spectaculos, ceva firesc si neinspaimantator, mai ales ca nu au mai vizitat pediatra din toamna pentru ca nu a fost nevoie.

Tarandu-mi picioarele prin omat cu Vlad in brate, am simtit la un moment ca mi s-au lungit mainile precum un elastic, cu Eva in juru-mi ca un pisoi ce incearca sa isi croiasca drum cu mustatile, cu urlete chitaieli si grija si la Georgica si la masinuta lui Vlad. Cand eram la ghiseu la Medlife cu cardurile in mana, Eva voia apa de la bidonul cu bulbuci disponibil, Vlad evident ca voia sa deschida usile cabinetelor si sa alerge. Isi facuse deja incalzirea la dr de familie (pe hol in cabinet de a fost nevoita asistenta sa ne incuie pe dinauntru ca sa nu mai evadeze; si incalzirea vocii la imbracat-dezbracat. La plecare am auzit in spate “nu ati uitat nimic: pe cel rau il aveti in brate, fata e in spate”. Urasc apelativul “RAU” adresat copiilor mei: nu sunt “RAI”. Rai sunt criminalii si cei cu suflet imbaxit. Copchii mei sunt… sa spunem energici, curiosi si da, ma scot si pe mine din sarite de multe ori dar nu intentionat, ce sa fac daca am eu prea putini nervi?).
Deci eram pe holul de la Medlife impacand-o pe Eva cu un pahar de apa iar Vlad in capatul celalat al holului. Ca mama intotdeauna estimezi pericolul pentru copchil: poate fugi (in strada / pe scari de-a berbeleacul? / are prize sau geamuri deschise?) si daca prin scanarea rapida iei decizia ca e in siguranta (asta clar e relativa poate pica si din chicioare si sa se loveasca, sa fii langa el si sa isi faca ditamai umflatura). Eu am decis ca urgenta 1 este hidratarea Evei, m-am dus dupa Vlad si o baba – nu mai am chef de domnisme ca nu-s in dispozitie – mi-a spus cu voce usor dojenitoare: “Ar trebui sa aveti putin grija de el, pentru ca deschide usile la cabinete!” “Da, ar trebui!”. A scapat, recunosc, si acum imi cam pare rau c-a scapat baba de gura mea. Dar sunt zen-zen si nu era momentul sa imi pierd cumpatul mai ales ca nu terminasem toata umblatura cu ei dupa mine. Care este deci scopul cuiva care se adreseaza unei mame astfel? Avea ea impresia ca ma durea undeva de faptul ca deschide Vlad usile? Nu, nu ma durea! Putea Vlad sa se raneasca deschizand usile? NU! Putea Vlad sa vada vreo tzatza de baba la doctor? Da putea, si ar fi ramas marcat probabil. Nu stiu de ce dau impresia ca nu am grija de ei. Faptul ca nu pot sa imi leg doi copchii de gat si sa umblu in geanta sa scot acte/bani si sa le satisfac nevoile in acelasi timp nu ma face neglijenta, ma face om. Om e si-acela care ajuta daca poate si cu un sfat – gluma si cu o mana de ajutor (tine o usa cand intru cu puradeii de exemplu) sta de vorba cu copchilul sa ii atraga atentia. Dar NU am nevoie de ajutor, pe cuvant ca nu am; nu sunt Agripina, nu sunt superfemeie nu sunt o retardata cu bale la gura care s-a facut cu plozi pentru ca nu stia “cum se fac”. Eu imi asum ce sunt si ce pot sa fac. Da taci DRACU din gura, asta cred ca poti face, babo! De aia am mare regret ca a scapat de gura mea. Si oare la ce ar fi folosit sa ii spun astea cand n-avea a intelege.

Vlad are in ultima perioada niste apucaturi pe care nu le pot pricepe. Ca de exemplu incearca sa isi indese in pantaloni diverse chestii (masinute, telefoane etc, numai mancare nu). Presupun ca exerseaza bagatul in buzunar dar fara buzunar. In cabinetul pediatrei s-a jucat cu diverse trenulete, masinute si motociclete. Cand era imbracat gata de plecare a luat cu incredere o locomitiva si a venit in bratele mele. In timp ce stabileam ultimele detalii cu dr (cred ca eram la intrebarea: “care este mai activ dintre copiii mei” iar raspunsul meu “Baiatul are mare potential”), Vlad lucra simplu, clar si eficient la planul lui de a pleca cu “premiul”. Mi-a bagat locomotiva in san, la loc ferit de ochii curiosi ori banuitori, m-a acoperit cu geaca, si facea insistent catre dr “PA! PA!”. Evident ca am lasat jucaria in cabinet si au urmat niste zbierete, pacat ca nu mai era baba pe hol sa primeasca si ea un premiu. Daca venim in vizita pe la voi va sfatuiesc sa ii faceti un scurt control corporal baietului meu.