Recenzie “Minions”

Am vizionat astăzi în familie filmul “Minions”, 3D dublat în română.

Acţiunea:
Povestea este slăbuţă, fără fir consistent, urmărindu-l speri că va fi compensat de amuzament. Trei gălbejiţi în căutare de stăpân diabolic – nu este pe departe educativ. Ideea asta mi-a fost clară acasă, când fiica-mea mi-a zis că taică-su e minion (adică trebuie să i se supună), însă ea nu vrea să fie Scarlet – femeia diabolică, cum altfel? În film apare şi soţul personajului feminin principal, caracter umil dar creativ, malefic dar comic, reprezentativ metrosexualilor zilelor noastre luând în calcul felul în care se pune în valoare. Culmea e că nu îţi vine să îl pui pe soţul diabolicei în categoria personajelor negative din milă. Dorinţa de a induce ideea că trăim în matriarhat şi încă unul de tip dictatorial nu-i pe placul meu.
Motivul pentru care minionii vor să aibă un stăpân este tot unul din zilele noastre: depresia colectivă a clanului de minions. Asta îmi aminteşte de oamenii din jurul meu intraţi în depresii când a murit nu ştiu ce bărbat bine dintr-un film turcesc şi mai nou, altă generaţie în depresie că murit un rege din “Urzeala tronurilor”- chiar am văzut şi un eveniment pe Facebook pentru pomană de 40 de zile a personajului, evident “la mişto”. Aşa şi minionii: deprimaţi că nu au pe cine sluji. Trăim în depresii continue, un minunat mediu de a ne creşte copiii?!

Efecte speciale, 3D
Putea să fie a fel de bine 2D, mai scuteam banii daţi pe ochelari. Nu am rămas cu niciun efect special în memorie (şi au trecut doar câteva ore de când l-am văzut).

Amuzant?
Pentru adulţi două faze amuzante, pentru copii (3 ani şi 5 ani jumătate) ceva mai amuzant, dar nu se ţineau cu mâna de burtă de atâta ras: căzăturile în cap / ochi, urmăririle de tipul Tom & Jerry mereu vor avea succes.

Limba.
Am identificat cel puţin 4 limbi în care articulau gălbejiţii cuvintele: franceză, engleză, italiană şi spaniolă. Eh, la noi în România puteau să îi dubleze cu ruseşte, maghiară, aromână şi alte limbi etnice. Dar ei, minionii, nu vorbesc! Ei se bâlbâie, ovaţionează, oftează, se pisicesc, mormăie iar modul de comunicare este prin acţiuni şi gesturi.

Concluzie.
Dacă e să te ghidezi după note şi revizii crezi că justifică banii; pentru mine nu. Ca bonus am avut aceeaşi discuţie absurdă la intrarea în cinematograf: “Doamnă, ştiţi că nu aveţi voie să intraţi cu produse dinafara unităţii?” “Nu va supăraţi nici dvs – era un copil cam de 20 de ani, dar va pun următoarele întrebări: 1) Aveţi cafea? N-aveţi! 2) După ce am cheltuit la dumneavoastră: 40 de lei pe nachos, popcorn, sucuri plus încă 12 lei pe ochelarii 3D şi încă 80 lei pe biletele la film, nu vi se pare stupid să nu am voie să intru cu o cafea?”. Eu una fără cafea la film nu intru indiferent de oră, pentru că adorm.

Jucarii la cosul de gunoi

Satula de dezordine si nervoasa ca trebuie sa imi fac loc si in camera MEA cu piciorul ca sa pot trece, ii spun foarte serios lui Vlad:
– Daca pana ma intorc in camera MEA nu gasesc sculele de jucarie stranse de pe jos, iau cosul de gunoi si le arunc pe TOATE!
Plec.
In doua minute ma intorc si il gasesc pe Vlad cu cosul de gunoi in fata si cu toate jucariile de pe jos bagate in el.
Deci nici asa nu merge. Cred ca demult nu a mai facut cineva misto asa de mine.

Mama lui Chuck Norris

Copiilor mei le place să se joace acoperindu-și capul cu pilota sau cearșaful; li se pare amuzant să sară prin pat unul după altul fugărindu-se.

Într-o sâmbătă dimineața, același joc, însă finalul neașteptat; cel puțin de ei, pentru că eu în repetate rânduri le-am spus că se pot lovi. Vlad și-a spart capul de marginea patului. L-am luat  în brațe, l-am liniștit, i-am oprit sângerarea și am sunat la Urgențe. Este ciudat când ai telefonul în mână și formezi pentru prima dată 112. Mă întrebam dacă e numărul corect. Sunt panicoasǎ, dar în punctele culminante reușesc să decid păstrându-mi calmul; dacă aș fi considerat că pot să îl oblojesc eu, o făceam, însă îi vedeam carnea deasupra sprâncenei, clar nu era de competența mea.

“Eu spat capu’!”

A urmat mersul cu ambulanța la Spitalul de Copii, investigații și cusătura. Vlad a fost foarte calm, chiar pe holurile Spitalului începuse să alerge în jurul unui stâlp până când chirurgul l-a întins și i-a cusut rana. Eram în stare să îi promit Luna, să îi povestesc orice l-ar fi calmat; tot îi repetam că îi cumpăr înghețată imediat ce plecăm de acolo.

Continuarea articolului pe siteul Totul Despre Mame

sursa www.totuldespremame.ro , autor Narcisa David

Zâna Măseluţă şi fabrica de făcut bani

– Ia să văd, Eva, nu ţi se mişcă niciun dinte?

Trag de câţiva cu teama că se vor clătina în degetele mele. Nici vorbă: toţi dinţii sunt acolo ca o ceată de copii ţinându-se de mâini pentru “Ţară, ţară, vrem ostaşi!” apoi concluzionez:

– Nu îţi cad, încă!

– Da, eu nu am 6 ani şi de aia. Dar când vor cădea, va veni Zâna Măseluţă şi la mine?

– Nu ştiu cine e ea şi ce face. Îmi spui tu?

– Zâna Măseluţă e o zână care are rochiţă roz, ştrampi albaştri, pantofi albi şi baghetă roz.

– E cam ţoapă…şi de ce trebuie să vină la tine?

Continuarea articolului pe siteul Totul Despre Mame

sursa www.totuldespremame.ro , autor Narcisa David

Adio, grădiniţă!

Adio grǎdinițǎ,

Adio pǎpușicǎ,

Cǎluț și ursulicǎ

De acuma în ghiozdan

Voi pune Abecedar

Caiete și penar.

Încăperi dotate cu mașinării de captat trăiri

Aceasta a fost una din poeziile pe care Eva le-a avut de recitat la ultima serbare de la grǎdi. Ca de obicei, sala de festivități era plină de “aparținătorii” micilor actori și la fel de încărcată de emoții. Sunt încăperi pe care arhitecții și constructorii ar trebui să le doteze cu mașinării de captat trăiri și ar putea genera energii capabile să le înlocuiască pe cele convenționale.

Deși strofa de mai sus prezintă un copil matur, gata să poarte în ghiozdan toate greutățile ce vin la pachet cu școala, îmi dau seama că Eva nu va zice “Adio!” decât grădiniței. Jucăriilor, cu siguranță, nu. Iar plușul, Georgică, prezent lângă Eva din prima lună în care s-a născut, nu va dispărea din peisaj cel puțin câțiva ani.

Inevitabil încerc să regăsesc orele sau măcar zilele trecute de la prima vizită a grădiniței, dar nu reușesc să vizualizez nici măcar anii. Trei nu-s mulți, dar când or fi trecând și toți ani de școală, aceeași dimensiune va avea trecutul: o clipă.

Continuarea articolului pe siteul Totul Despre Mame

sursa www.totuldespremame.ro , autor Narcisa David

Febra – lupta supereroilor

Primele dăți când experimentezi febra în calitate de mamă, în cazul în care nu ai pregătire medicală, ești năvălită de teamă, gânduri repetitive (întrebările “Ce să-i fac?” și “Cum să-i fac?”). Te uiți la bebeluș și te simți depășită și neajutorată. Ai citit, știi teorie, însă lupta adevărată, cea din front e atunci!

N-ai cum să faci totul ÎN LOCUL copilului tău

După primele episoade de febră, când deja știi cum reacționează bebelușul tău la 38-39 chiar 40 grade, nu ești mai pregătită, dar ești mai curajoasă. Știi cum să aplici, la recomandarea pediatrului, o schemă de antitermice, probabil ai experimentat cum se fac împachetările. Îți privești minunea cum stă întinsă, linișitită, adunându-și toate puterile să lupte. Deși are privirea “fiartă”, demnă ca a unui mareșal, e de fapt oșteanul din prima linie. Tu, mama, ești acolo și conștientizezi că, în afară de sprijinul moral și fizic, n-ai cum să faci totul ÎN LOCUL copilului tău, dar poți împlini tot ce consideri bun PENTRU el.

Când erau bebeluși, copiii mei au dus fiecare măcar o bătălie de 40 de grade, chiar și câteva zile la rând. Învățasem să nu mă agit, să îmi păstrez calmul; imaginația îmi spunea că înăuntrul lor sunt niște mici arătări, fără formă, care tot fac asalturi și încearcă să îmi cucerească prințesa/ prințul.

Continuarea articolului pe siteul Totul Despre Mame

sursa www.totuldespremame.ro , autor Narcisa David

Tratament regal

Vine Eva si ma intreaba: “Ce e ala tratament regal?”. Intuind ca e preluata din desene, i-am explicat ce inseamna. Peste doua ore cand eram cu frate-su si il alinam:

– Nu e corect! Vladut are mereu tratament regal cand e bolnav!

Previous Older Entries