Parintii – judecatori

De ceva vreme sunt judecator. E adevarat, atunci cand eram copil as fi vrut sa fiu avocat, in sfarsit sunt atat de aproape de domeniul care “imparte dreptatea”.

Fiecare dintre copiii mei este avocatul lui, iar eu trebuie sa decid zilnic, de nenumarate ori cine are dreptate. Vin amandoi la mine se uita cu gaturile sucite, cat sa-si fixeze ochii in ai mei si cer dreptate. Cand ii trimit la mediere / rezolvare / impacare termina de obicei foarte repede: se bat si apoi urla impreuna. Le cunosc abilitatile: Vlad este tipul “vesnicului mincinos” (“Cine a facut asta, Vlad?”, iar el nonsalant, fara ranjet si fara sa coboare privirea de la cel care il chestioneaza, raspunde: “Eba /mama/ tata” -depinde de caz, dar invariabil NU e adevarat – inca nu isi asuma ceea ce face); pe cand Eva este “vesnica nemultumita” si adeseori cea care provoaca situatia tensionata. Cui sa iei partea, cand nu stii toate detaliile? Cum sa decizi cand nu stii decat bucati de minciuni si adevar. Insa in fiecare dimineata si seara avem parte de un scenariu, parca plagiat al celui din filmul “Ziua Cartitei”: iesim din casa; Vlad isi face loc precum un buldozer cu acceleratia apasata la maximum; da din coate, impinge, trage de haine; nu doar Eva are parte de acest tratament “tanc-Vlad”, ci oricine e pe traseul usa casei – lift. Eva il urmeaza avand acelasi scop. Este o competitie, nu m-am lamurit care e premiul, cine apasa primul butonul DIN lift. Pana ajunge liftul se bat in fata usii repetand: EU! BA EU! NU TU! Am infiintat si o regula (eu, in calitate de judecator): Eva sa apese mereu butonul care ne duce acasa, fiindca este mai sus si ajunge sa il apese, iar Vlad sa apese pentru parter. Zilnic repet: “Acum suntem sus, deci apasa Vlad” si “Acum suntem jos, apasa Eva”. Regula exista ca sa fie incalcata.
Amandoi o stiu, o inteleg, dar niciunul nu renunta la imbranceala din lift. (au fost situatii cand mai erau si vecini in lift; sa nu va treaca prin cap ca au putut apasa vreun buton. Nu sunt sfidatoare, dar nici nu cred ca pot sa le impun copchiilor “purtati-va cuviincios, sunt oameni de fata!” Din fericire, cel putin pana acum, niciun vecin nu a fost amator, precum copiii mei, sa castige competitia; dar am o vaga banuiala ca daca ar interveni intre ai mei s-ar uita ca la un outsider
care le strica “treburile”). Liftul blocului este foarte silentios, insa cu noi in el are upgrade: “liftul urlator”. O sa fac o proba: sa fug pe scari iar restul familiei sa fie in lift, pentru ca sunt curioasa cum se aud urletele, chitaielile si imbrancelile din afara. De fapt, cred ca am sa fac asta ca sa aud mai infundat.
Daca ar fi sa cer filmarile de la camerele care supravegheaza casa scarii, cred ca as putea monta “Karate kid X”.
Alternative am incercat, insa nu sunt nici logice, nici eco -friendly: sa folosim unii scarile, altii liftul sau sa plecam in doua transe din casa. Dar de ce sa facem asta, cand deja ar insemna sa incalcam un tabiet?

Eu sper ca se vor plictisi. Incerc sa imi imaginez cum ar fi ca peste multi ani, cand plecam spre serviciu iar ei la liceu, sa continue sa se lupte pe butoanele liftului.
PS: Pentru a va procura updateul “liftul urlator”, va rog sa ma contactati. Buldozerul nu il imprumut!